luni, 24 septembrie 2012

Spre cercetare zilnică: Cuvinte din cea de a 17-a saptamana de dupa Rusalii

Fragmentele de mai jos au fost preluate din http://www.bibliaortodoxa.ro/ si http://pedrumulcrucii.files.wordpress.com/2009/07/sfantul-teofan-zavoratul-talcuiri-din-sfanta-scriptura-pentru-fiecare-zi-din-an.pdf

Luni 
Efes. 1, 22; 2, 3; 
22. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii.
3. Întru care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi.
Mc. 10, 46-52
46. Şi au venit în Ierihon. Şi ieşind din Ierihon El, ucenicii Lui şi mulţime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, şedea jos, pe marginea drumului.
47. Şi, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige şi să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!
48. Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă!
49. Şi Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemaţi-l! Şi l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăzneşte, scoală-te! Te cheamă.
50. Iar orbul, lepădând haina de pe el, a sărit în picioare şi a venit la Iisus.
51. Şi l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul I-a răspuns: Învăţătorule, să văd iarăşi.
52. Iar Iisus i-a zis: Mergi, credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi urma lui Iisus pe cale.

Orbul din Ierihon, aflând că Domnul trece pe acolo, şi-a ridicat glasul. Strigătul lui a ajuns la Domnul; nimic din cele ce-L înconjurau n-a putut opri acest strigăt, şi Domnul, chemându-l pe orb la Sine, i-a dat înapoi vederea, în orice vreme şi în orice loc Domnul nu trece doar, ci este şi rămâne; El cârmuieşte întreaga lume. Judecând omeneşte, asta înseamnă că El are multe griji; pe deasupra, şi cetele îngereşti îl înconjoară cu slavosloviile lor. Dar dacă reuşeşti să-ţi înalţi glasul, asemenea orbului din Ierihon, nimic nu va putea împiedica strigătul tău să ajungă la Domnul; El va auzi şi va împlini cererea ta. împiedicarea nu o face Domnul; El e aproape şi are pregătit tot ce îţi trebuie; împiedicarea o faci tu. Inalţă-ţi glasul până la măsura la care să-l asculte Domnul şi vei primi îndată tot ce doreşti. Dar care e măsura aceasta? Credinţa, nădejdea, încredinţarea în voia lui Dumnezeu. Dar şi aceste măsuri îşi au măsurile lor. Care trebuie să fie aceste măsuri? Intreabă pe cel care a cerut şi a primit ceea ce a cerut; el îţi va spune: „M-am rugat pentru cutare şi cutare lucru şi am primit; acum am nevoie de asta şi de cealaltă, mă rog şi nu primesc şi ştiu de ce: fiindcă nu pot să mă ridic la acea măsură a rugăciunii pe care am avut-o mai înainte". Reiese că această măsură nu poate fi aplicată mereu. Un singur lucru este limpede: că totul ţine de noi, nu de Domnul, îndată ce vei fi în stare să primeşti, vei primi neapărat.

Marţi 
Efes. 2, 19; 3, 7; 
19. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu,
7. Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale;
Mc. 11, 11-23
11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece.
12. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit.
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor.
14. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau.
15. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat.
16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
17. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.
18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
19. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
20. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Smochinul acoperit de frunze era arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoinţa Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câţi asemenea smochini nu sunt în viaţa duhovnicească! La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Sunt oameni cumpăniţi, cinstiţi şi toate faptele creştineşti le împlinesc; dar duhul vieţii în Hristos Iisus nu-1 au; ca atare, nu au roade vii, iar ceea ce e în ei doar pare roadă, însă nu este. Dar în ce stă duhul vieţii în Hristos Iisus? La asta vom răspunde: o parte e de la Domnul, o parte e de la noi. De la Domnul este puterea de rodire în sine; al nostru este doar locaşul primitor al acestei puteri. Pentru acesta din urmă să te îngrijeşti mai mult. Rădăcina este simţirea că fără Domnul pieri, şi te prăpădeşti. Astfel vei dobândi în toată viaţa ta, în toate faptele şi ostenelile tale, inimă înfrântă şi smerită. Mai departe, dat fiind că viitorul este necunoscut, iar vrăjmaşii sunt mulţi şi poticnirea este cu putinţă în orice clipă, vin frica şi cutremurul care însoţesc lucrarea mântuirii, împreună cu strigarea neîncetată: „Cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă". Vai celui care se reazemă pe altceva decât pe Domnul; vai şi celui care s-a ostenit pentru altceva decât pentru Domnul! întreabă-te pe tine însuţi, omule care te-ai ostenit cu faptele socotite ca bineplăcute lui Dumnezeu: pentru cine te-ai ostenit? Dacă din partea conştiinţei vei primi răspunsul plin de îndrăznire: „Doar pentru Domnul", e bine; dacă nu, îţi clădeşti casa pe nisip. Iată câteva lămuriri privitoare la duhul roditor lăuntric. După acest îndreptar cugetă si în celelalte privinţe!

Miercuri 
Efes. 3, 18-21 
18. Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea,
19. Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.
20. Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi,
21. Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!
 Mc. 11, 23-26
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.

„Dacă nu veţi ierta celorlalţi greşelile săvârşite împotriva voastră, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşelile voastre", a grăit Domnul. Cine nu iartă celorlalţi? Dreptul sau, mai bine zis, cel care se socoteşte drept. Unuia ca acestuia nu-i rămâne altceva de făcut decât să judece şi să rostească doar osânde, cerând pedepse pentru vinovaţi. Dar cel care se simte păcătos are treabă cu faptele celorlalţi? Nu i se va răsuci oare limba de va osândi pe altul şi-i va cere ispăşire, atunci când conştiinţa îl mustră neîncetat si îl ameninţă cu dreapta judecată a lui Dumnezeu? Aşadar, nu e mai bine să păcătuim decât să facem pe drepţii? Trebuie să te îngrijeşti în tot chipul de faptele dreptăţii; însă, oricât ai fi de drept, să ţii minte că eşti un rob netrebnic - şi asta fără să ai cugetul împărţit (adică înainte să stea gândul că eşti netrebnic, iar în spate să se ascundă simţământul că eşti drept), ci cu simţirea deplină a netrebniciei tale. Atunci când vei ajunge aici (şi aici trebuie să ajungi treptat, fiindcă nu este o stare care se dobândeşte dintr-o dată), oricât ar fi greşit împotriva ta fratele tău, nu-i vei cere socoteală, întrucât conştiinţa îţi va repeta: „Şi mai mult meriţi, mai rău trebuia să-ţi facă", şi vei ierta; iar dacă vei ierta, însuţi te vei învrednici de iertare. Si aşa toată viaţa: iertare pentru iertare, şi la judecată vei căpăta în schimb desăvârşita iertare.

Joi 
Efes. 4, 14-19
4. Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii,
15. Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul - Hristos.
16. Din El, tot trupul bine alcătuit şi bine încheiat, prin toate legăturile care îi dau tărie, îşi săvârşeşte creşterea, potrivit lucrării măsurate fiecăruia din mădulare, şi se zideşte întru dragoste.
17. Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
18. Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19. Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei.
Mc. 11, 27-33
27. Şi au intrat iarăşi în Ierusalim. Şi pe când se plimba Iisus prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii.
28. Şi I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ţi-a dat Ţie puterea aceasta, ca să le faci?
29. Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu un cuvânt: răspundeţi-Mi şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:
30. Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!
31. Şi ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: Din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-aţi crezut în el?
32. Iar de vom zice: De la oameni - se temeau de mulţime, căci toţi îl socoteau că Ioan era într-adevăr prooroc.
33. Şi răspunzând, au zis lui Iisus: Nu ştim. Şi Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.

Mântuitorul dovedeşte că e trimis din cer prin mărturia lui Ioan Botezătorul; arhiereii, cărturarii si bătrânii tac, fiindcă nu aveau ce să răspundă împotrivă, dar tot nu cred. Altă dată, a arătat acelaşi lucru prin faptele Sale; s-au gândit cum s-o întoarcă: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni". Când această viclenie a fost răsturnată, au tăcut iarăşi, dar nici atunci nu au crezut. Aşa sunt întotdeauna necredincioşii: orice le-ai spune şi oricât de puternice dovezi le-ai aduce în sprijinul adevărului, nu pot răspunde nimic, dar tot nu cred. Ai zice că mintea lor e damblagită, dar cu privire la celelalte lucruri judecă sănătos. Numai când vine vorba de credinţă încep să se rătăcească în idei si în cuvinte. Se rătăcesc şi atunci când schimbă adevărurile credinţei date de Dumnezeu cu vederile lor. îndoiala se preschimbă la ei într-un reazem tare ca o stâncă. Ascultaţi-le toată teoria. Şi un copil va pricepe că e o pânză de păianjen, însă ei nu văd asta. Neînţeleasă orbire! încăpăţânarea necredincioşilor mai poate fi lămurită şi prin nedorinţa de a crede; însă de unde poate să vină asta? Şi de ce ea capătă în această împrejurare asemenea putere, că face un om inteligent să se agate cu bună ştiinţă de un mod de gândire ilogic? Aici e vorba de întuneric - şi oare nu de la părintele întunericului vine el?

Vineri
Efes. 4, 17-25
17. Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
18. Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19. Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei.
20. Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos,
21. Dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus;
22. Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare,
23. Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,
24. Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului.
25. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.
 Mc. 12, 1-12
1. Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe.
2. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.
3. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.
4. Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.
5. Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.
6. Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.
7. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră.
8. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.
9. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.
10. Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?
11. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri".
12. Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.

In pilda despre vie este închipuită Biserica Vechiului Testament şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de ea. Biserica Noului Testament a moştenit-o pe aceasta, aşadar pilda aceasta poate fi înţeleasă şi cu privire la ea; şi întrucât orice creştin este biserică (templu) a Dumnezeului Celui Viu, poate fi înţeleasă şi cu privire la fiecare creştin. Nouă ne trebuie acest din urmă tâlc. Ce este aici via? Sufletul care a primit iertarea păcatelor, harul celei de-a doua naşteri, darul Sfântului Duh, ca zălog al moştenirii împărăţiei veşnice, Sfintele Taine, înger păzitor. Cine sunt lucrătorii? Cunoaşterea şi libertatea. Ei primesc aceste daruri şi făgăduiesc să le lucreze şi să scoată din ele roadă. Cine sunt lucrătorii cei ticăloşi? Cei care vor să se folosească şi se folosesc de privilegiile de creştini, pe cât este cu putinţă potrivit rânduielii din afară a lucrurilor, dar nu aduc Domnului roade duhovniceşti cuviincioase. Cine sunt trimişii Domnului? Conştiinţa şi frica de Dumnezeu, cuvântul lui Dumnezeu, învăţătorii şi păstorii, prin care Domnul vrea să îi înţelepţească pe cei neîndreptaţi. Cei ce nu vor să se îndrepte, nu iau aminte la ei; unii îi prigonesc şi se silesc să le înăbuşe glasul; alţii merg până acolo că şi împotriva Domnului încep să se ridice cu vrăjmăşie, lepădând în felurite chipuri credinţa în El. Sfârşitul: cei răi, rău vor pieri.

Sâmbătă 
I Cor. 14, 20-25
20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi.
21. În Lege este scris: "Voi grăi acestui popor în alte limbi şi prin buzele altora, şi nici aşa nu vor asculta de Mine, zice Domnul".
22. Aşa că vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioşi ci pentru cei necredincioşi; iar proorocia nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei ce cred.
23. Deci, dacă s-ar aduna Biserica toată laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, nu vor zice, oare, că sunteţi nebuni?
24. Iar dacă toţi ar prooroci şi ar intra vreun necredincios sau vreun neştiutor, el este dovedit de toţi, el este judecat de toţi;
25. Cele ascunse ale inimii lui se învederează, şi astfel, căzând cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, mărturisind că Dumnezeu este într-adevăr printre voi.
Mt. 25, 1-13
1. Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luând candelele lor, au ieşit în întâmpinarea mirelui.
2. Cinci însă dintre ele erau fără minte, iar cinci înţelepte.
3. Căci cele fără minte, luând candelele, n-au luat cu sine untdelemn.
4. Iar cele înţelepte au luat untdelemn în vase, odată cu candelele lor.
5. Dar mirele întârziind, au aţipit toate şi au adormit.
6. Iar la miezul nopţii s-a făcut strigare: Iată, mirele vine! Ieşiţi întru întâmpinarea lui!
7. Atunci s-au deşteptat toate acele fecioare şi au împodobit candelele lor.
8. Şi cele fără minte au zis către cele înţelepte: Daţi-ne din untdelemnul vostru, că se sting candelele noastre.
9. Dar cele înţelepte le-au răspuns, zicând: Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă şi nici vouă. Mai bine mergeţi la cei ce vând şi cumpăraţi pentru voi.
10. Deci plecând ele ca să cumpere, a venit mirele şi cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa s-a închis.
11. Iar mai pe urmă, au sosit şi celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă.
12. Iar el, răspunzând, a zis: Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi.
13. Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului.

S-a citit pilda celor zece fecioare. Sfântul Macarie înfăţişează astfel tâlcul ei: „Cele cinci fecioare înţelepte, rămânând treze şi stăruind în lucrul cel străin de firea lor (cea omenească), luând untdelemn în candelele inimilor lor, adică harul cel de sus al Duhului, au putut intra împreună cu Mirele în cămara cea cerească. Celelalte însă, fără de minte fiind şi rămânând la firea lor, n-au privegheat şi nu au sârguit să ia în candelele lor, cât erau încă în trup, untdelemnul bucuriei, ci au adormit oarecum, din nepăsare sau din părere de sine că ar fi fost drepte; drept aceea, nici nu au fost îngăduite în cămara împărăţiei, ca unele ce n-au putut să placă Mirelui Ceresc, înlănţuite fiind de lume şi de iubirea de cele pământeşti, n-au închinat Mirelui Ceresc toată dragostea şi credinţa lor, nici n-au adus cu sine untdelemn. Sufletele ce caută sfinţenia Duhului cea străină de firea lor se leagă cu toată dragostea lor de Domnul, împreună cu El umblă trecând toate cu vederea, către El tind cu rugăciunile şi gândurile, drept care se şi învrednicesc a primi untdelemnul harului ceresc; iar sufletele care rămân la firea lor se târăsc cu cugetul pe pământ, la cele pământeşti cugetă şi mintea lor pe pământ petrece. Acestea socot despre sine că sunt ale Mirelui şi că se pot împodobi cu faptele trupului, însă neprimind untdelemnul bucuriei, n-au primit naşterea cea duhovnicească de sus, de la Duhul". 

Duminica a 19-a după Rusalii: Predica de pe munte - Iubirea vrăjmaşilor
II Cor. 11, 31-33; 12, 1-9
31. Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus, Cel ce este binecuvântat în veci, ştie că nu mint!
32. În Damasc, dregătorul regelui Areta păzea cetatea Damascului, ca să mă prindă,
33. Şi printr-o fereastră am fost lăsat în jos, peste zid, într-un coş, şi am scăpat din mâinile lui.  
1. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul.
2. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.
3. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie S
4. Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.
5. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele.
6. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine.
7. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc.
8. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine;
9. Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
Lc. 6, 31-36
31. Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;
32. Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
33. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
34. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
35. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
36. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.
 
Porunca cea dintâi, porunca de temelie, este porunca dragostei. Mic cuvântul, atotcuprinzătoare lucrarea. E uşor să vorbeşti de dragoste, dar nu este uşor să ajungi la măsura cuvenită a dragostei. Nu e cu totul limpede nici cum se poate ajunge la ea; tocmai de aceea Mântuitorul adaugă la această poruncă reguli lămuritoare: „Ca pe tine însuţi; şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea". Aici ni se arată măsura dragostei, care este, s-ar putea spune, lipsită de măsură; căci are oare dragostea, în sine, vreo măsură şi este vreun lucru bun pe care omul nu şi-ar dori să îl primească de la ceilalţi? Şi totuşi, porunca nu e cu neputinţă de îndeplinit. Totul e să ajungem la deplina unire de simţire cu ceilalţi, adică să primim în noi, deplin, simţirile lor, să simţim ceea ce simt şi ei. Când se va întâmpla asta, nu vei avea nevoie să ţi se arate ce şi când să faci pentru ceilalţi: inima însăşi o să îţi arate. Tu îngrijeşte-te să te păstrezi în această stare, altfel se va apropia îndată egoismul, te va întoarce în cochilia ta şi te va zăvorâ în ea. Atunci n-o să mai mişti un deget pentru altul, n-o să-i arunci nici o privire, de-ar şi muri acela. Atunci când Domnul a grăit: „Iubeşte-l pe aproapele tău", a vrut ca în locul nostru să intre în noi, adică în inima noastră, aproapele; iar dacă în inimă va rămâne, la fel ca mai înainte, „eul" nostru, să nu te aştepţi la nimic bun.


 

4 comentarii:

Pr.Victor spunea...

Cu drag citesc duminica după slujbă fiecare cuvânt al Evangheliei şi Apostolului din zilelor de peste săptămână. Din ele îmi inspir mereu postările, din ele şi din viaţa de zi cu zi.
Săptămână binecuvântată Adriana!

adriana spunea...

Sarut mana, parinte Victor si va multumesc pentru binecuvantare.

Pr.Victor spunea...

Rânduiala duminicilor în calendar ţine de hotăririle sinoadelor ecumenice şi de alte hotărâri locale ulteriore. Deoarece totul se învârte în jurul datei Paştelui şi duminicile de peste an fac acelaşi lucru.
Trebuie ştiut că anul bisericesc se împarte în trei perioade. Penticostarul - care ţine de la Paşti până la Rusalii
Triodul- care cuprinde perioada Postului Mare şi cele două săptămâni pregătitoare
Octoihul - care are între 32 şi 37 de săptămâni, adică în funcţie de cum cade Paştele (mai în iarnă sau mai în vară).
De aceea, cu cât Paştele cade mai în vară anumite duminici "cad" din citirea lor la momentul respectiv, adăugându-se în perioada de "câşlegi" a anului următor, tot în funcţie de data învierii.
Ordinea evangheliilor citite trebuie să respecte cât se poate de mult cronologia vieţii Mântuitorului prin scrierile evangheliştilor. De aceea unele pericope par a se repeta într-un an, deoarece este normal să fie citite întâmplările şi învăţăturile Mântuitorului din relatările tuturor evangheliştilor.

adriana spunea...

Parinte Victor, va multumesc pentru lamuririle aduse.