luni, 3 iunie 2013

In cautarea timpului pierdut

Daca suntem suta la suta adulti, inseamna ca am pierdut o mare parte din timpul vietii noastre, nefacand nimic pentru noi si macar o data in an, musai trebuie sa redevenim copii, si-au spus duminica sufletele a sase adulti si un tanar si au luat parte la o copilarie, uitand pentru cateva ceasuri de griji si reguli, singurele valabile ramanad doar dragostea  unora pentru altii, nadejdea ca mai exista un firicel de copilarie in viata lor, si credinta ca pana la sfarsitul zilei o vor regasi in intregime. Toti cei sapte isi doreau ca impreuna cu ei sa fie si cel mai bun prieten al lor dar acesta, fie ca era plecat in alta localitate, fie ca avea alte treburi de facut, nu a putut participa la petrecerea comuna a timpului dar sigur a simtit chiar si de departe bucuria prietenilor, pentru ca prieteniile au ceva sfant in ele, ceva atat de puternic,  care poate strabate orice timp si spatiu intr-o clipita de gene sau intre doua respiratii.

Ziua copilariei si a duminicii ar trebui sa tina toata viata, si daca nu este asa, toata saptamana ar trebui sa ne-o petrecem cu gandul la ea. Ce frumos ar fi ca dimineata sa ne trezim cu zambetul pe buze, nu incrancenati. Si peste zi sa uitam repede supararile de care ne lovim, urmand ca seara, la culcare, sa adormim zambind.

Ar trebui sa ne petrecem mai mult timp in preajma copiilor si sa incercam sa reinvatam de la ei bucuria lucrurilor si a lucrarilor simple.

Ar trebui, atunci cand suntem in biserica, daca nu reusim sa ne retragem in camara inimii noastre sau sa privim doar la parintii slujitori si icoanele, sa privim doar la copilasii din jurul nostru pentru ca vom fi surprinsi de cat de multe ne va descoperi Dumnezeu prin ei. 

Ne va arata in primul rand, cum suntem noi adultii si de ce pierdem atat de repede ceea ce castigam cu mare greutate; de ce la noi bucuria tine foarte putin, de ce bunatatea ne ocoleste, de ce blandetea este de multe ori doar o amintire, de ce credinta ne este prea mica sau inexistenta, de ce curatia ne displace, de ce dragostea nu ne este prietena, de ce facerea de bine ni se pare greoaie, de ce indelunga rabdare ne lipseste din comportament, de ce nu ne tinem in frau rautatile si poftele care ne imbolnavesc de multe ori, de ce picam in deznadejde cand intalnim si cea mai mica piatra in drumul nostru prin viata, de ce suntem mereu cuprinsi de nelinisti.

Un copil iti reaminteste ca fericirea exista dar pentru a o redobandi, trebuie mai intai sa simti ca esti nefericit , sa plangi si sa te rogi cu staruinta sa o reprimesti si sa nu te opresti din plans pana nu simti fericirea in toata fiinta ta.

Un copil iti arata ca plansul trebuie sa iti fie in hohote si rugaciunea indrazneata si  insistenta iar ochii si mainile indreptate mereu spre cel de la care astepti sa redevi macar un pic si macar pentru putin timp fericit.

Un copil iti arata cum trebuia sa primesti fericirea, atunci cand in cele din urma ea apare: cu bratele larg deschise, apoi repede sa le strangi in jurul fericirii, pentru ca ea sa nu mai plece niciodata de la tine dar in acelasi timp sa fii gata sa o imparti cu ceilalti copii, la fel cum fac fratii care impart dragostea acelorasi parinti.

Cand un copil te ocoleste,  este semn ca fericirea te-a parasit dar cand un copil iti sare in brate, iti poti pregati hainele de sarbatoare.

Chiar daca galagia lor ne deranjeaza, sa multumim Bunului Dumnezeu ca bisericile sunt pline de copii, pentru ca in felul acesta nadajduim ca iarta Dumnezeu galagia cu care noi adultii il suparam.

Sa ne amintim ca in naivitatea lor, copiii spun ca nu le este deloc frica de bau-bau pentru  ca bau-bau nu exista si nici macar nu banuiesc micutii de ei, ca de foarte multe ori, bau -bau suntem chiar noi, cei care ar trebui sa le fim ingeri protectori.

Sa il rugam pe Dumnezeu sa ne ajute sa ii pastram pe copii ca pe niste comori pretioase, pentru ca in ei se pastreaza mai bine si pentru perioade mai lungi, toate cele ce ne lipsesc noua adultilor: bucuria, bunatate, blandetea, curatia, credinta, dragostea, facerea de bine, infranarea, indelunga rabdare, nadejdea, pacea.

Sa ne rugam mereu sa nu opreasca Dumnezeu venirea pe lume a pruncilor si sa ne ierte pe toti cei care nu ne-am ostenit sa ii cerem sa trimita copii in viata noastra sau sa ne ajute sa ii pastram pe cei trimisi.

Sa ne rugam ca toti copiii, atunci cand devin tineri si apoi adulti, sa nu uite cum era cand  se jucau in casa copilariei, cum plangeau cand erau suparati si cat de fericiti erau cand erau veseli.

Sa fim convinsi, ca acolo unde se joaca chiar si un singur copil, acolo, chiar daca noi adultii nu vedem, sunt mult mai multe persoane care vegheaza joaca copilului si drept rasplata copilul le zambeste mereu. 

Ce bucurie poate fi mai mare, decat sa il descoperi pe Dumnezeu, in timp ce tii de mana un copil ?! Doar aceea de a tine in brate pe altul mai mic, ce tocmai s-a impartasit cu Hristos! Si bucuria iti curata atat de mult ochii mintii, incat poti intelege cum dintr-o data, in jurul unei mese cu sase adulti, un tanar, doi adolescenti,  patru copii si trei prunci este loc suficient pentru inca multe alte fiinte si Fiinte, care au sufletele curate si usoare precum o respiratie sfanta de prunc ce tocmai a primit Sfantul Botez, respiratie ce aduce fericire tuturor celor prezenti?!

Orice s-ar spune, o lume nu poate fi minunata fara copii!  Vorba cantecului:

E-o lume minunata in care veti gasi, numai copii.
O lume cu mult soare si mii de jucarii, pentru copii.
In lumea cu povesti si flori veti intalni, numai copii.
Si-o lume a inocentei, pastrati-o orice ar fi, pentru copii.

Ieri am fost si noi copii dar timpul ne-a schimbat,
In viata am pornit si vise am implinit asa cum ne-am dorit.
Ganduri bune cate-am strans si tot ce-am invatat,
Copiilor sa dam iubirea ce-o purtam, ce-i bun sa le aratam.
Ce zambet poate fi, mai sincer, mai curat,
Ce ochi stiu a vorbï, atat de adevarat?!




4 comentarii:

Pr.Victor spunea...

Copilăria, momentul în care primim cheia cu care putem deschide împărăţia cerurilor. Depinde de noi cum o păstrăm, de modul în care sufletul ne rămâne aceeaşi lumină a Duhului Sfânt. Să fim copiii cu sufletul, să fim cu adevărat copiii lui Dumnezeu.

corina spunea...

Postarea aceasta mi-a mers la suflet!
Fain ai povestit! :)

adriana spunea...

Pr. Victor, amin!

adriana spunea...

Corina, imi pare bine ca o bucurie pe care ma primit-o in dar ti-am transmis-o si tie si sper ca distanta sa nu ii fi stirbit din intensitate.Chiar daca nu ne stim decat prin intermediul blogurilor noastre, sunt convinsa ca am fi prietene bune daca am locui mai apropae una de alta.